56 | Interviu Alex Gâlmeanu

 

Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai respectați fotografi români, este în esență un artist care surprinde. Știe să surprindă omul dincolo de aparențe. La fel cum știe să transforme imaginea într-un exercițiu de gândire. Alex surprinde el însuși prin lentila filosofică cu care privește nu doar viața în ansamblul ei dar și propriile fotografii.

Conversația de astăzi merge dincolo de fotografie. Este despre felul în care privește oamenii, despre timp și autenticitate dar și despre succes, recunoștință și chiar sensul vieții. Ce vede prima dată la un om, relația dintre prezent și viitor în fotografie dar și momentul din carieră care i-a rămas în suflet. Toate acestea redate într-o manieră foarte personală, cu un touch filosofic.

În partea a doua, psihoterapeutul Cristina Schmidt vorbește despre prezență și mindfulness. Discuția atinge felul în care respirația ne poate ancora în momentul prezent și ne ajută să înțelegem că simplul act de a respira poate deveni, uneori, cea mai puternică formă de echilibru.

Spotify
Apple Podcasts
Next
Next

55 | Interviu Paul Olteanu